top of page

Cluj-Napoca a găzduit cea mai amplă ediție „Clusters Meet Regions” de până acum

Peste 300 de participanți din 25 de țări s-au reunit la Cluj-Napoca, în perioada 1-2 iulie 2025, pentru ediția record a conferinței europene Clusters Meet Regions – un eveniment esențial pentru promovarea colaborării între regiuni, companii, universități, clustere și instituții publice din întreaga Europă.


Organizată sub tema „Clusterele – motoare ale transferului de tehnologie”, conferința a fost o demonstrație clară a modului în care parteneriatele locale pot genera impact european. Evenimentul a avut loc în trei locații reprezentative pentru ecosistemul de inovare din Cluj – Hotel Radisson Blu, Centrul de Excelență pentru Mobilă (CEM) și CREIC – și a inclus sesiuni de lucru aplicate, prezentări de bune practici, vizite în ecosistemul local și o sesiune de pitching cu exemple de succes în transferul de tehnologie.


Transilvania – un exemplu de colaborare europeană

În deschiderea conferinței, Bianca Muntean, Cluster Manager Transilvania IT și reprezentant Smart Transylvania, a evidențiat modul în care colaborările construite în ultimul deceniu au transformat ideile în rezultate tangibile:

„Clusters Meet Regions este o platformă pentru conectarea actorilor locali la rețele internaționale, pentru promovarea transferului de tehnologie și pentru susținerea colaborării public-private. Am demonstrat că regiunea noastră este pregătită să contribuie activ la transformarea digitală și verde a Europei.”

Temele abordate în cadrul conferinței au reflectat provocările și oportunitățile actuale: digitalizarea prin rețeaua European Digital Innovation Hubs, inovația verde în agro-industrie și energie regenerabilă, specializarea inteligentă în industrii creative și mobilier, implicarea clusterelor în dezvoltarea orașelor inteligente și neutre climatic, dar și egalitatea de gen în ecosistemele antreprenoriale.


Dialog, schimb de idei și conexiuni internaționale

Evenimentul a reunit peste 70 de speakeri naționali și internaționali, printre care reprezentanți ai Comisiei Europene, Ministerului Educației și Cercetării, ai rețelelor Enterprise Europe Network și ai ecosistemului regional de inovare. Un moment cheie l-a reprezentat sesiunea de întâlniri de afaceri bilaterale, în care s-au derulat peste 100 de discuții facilitate de Enterprise Europe Network, oferind oportunități reale de colaborare și noi inițiative transnaționale.


În prima zi, Daniel Coșniță, președintele Asociației CLUSTERO, a punctat contribuția importantă a clusterelor românești la nivel european:

„România are în prezent clustere de top la nivel european. Șapte dintre ele sunt recunoscute cu medalia de aur pentru excelență în management. Clusterele sunt adevărate motoare ale inovației.”

Ziua dedicată industriilor creative și mobilierului

A doua zi a conferinței a adus în prim-plan specializarea inteligentă în sectorul creativ și de mobilier, precum și inițiativa M100 Mirror Mission Hub, care pune accent pe rolul clusterelor în dezvoltarea urbană sustenabilă. Participanții au vizitat infrastructura de cercetare pentru energie alternativă și Centrul de Excelență pentru Mobilă, explorând exemple concrete de bune practici în colaborarea regională și transferul de tehnologie.


Cluj – pol european al colaborării și inovării

Evenimentul de la Cluj a fost cea mai amplă ediție din seria celor 23 de conferințe Clusters Meet Regions organizate până acum, cu 40% din participanți provenind din afara României. A fost o reconfirmare a rolului strategic pe care Cluj-Napoca îl joacă în peisajul european al inovării și colaborării.


Organizatorii ediției din acest an au fost Smart Transylvania, Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Academia Română și CLUSTERO, cu sprijinul Uniunii Europene și al UEFISCDI, instituția care susține cercetarea și inovarea în România.

„Pentru România – nu doar pentru Cluj – această ediție a fost o oportunitate majoră de a arăta ce se întâmplă concret în domeniul inovării. A fost un eveniment de referință!”, a concluzionat Ciprian Morcan, managerul Cluster Mobilier Transilvan.

Comentarii


bottom of page