”Găsește pe cineva care: a călătorit în Africa; activează în domeniul educației; și-a construit propriul calculator de la zero; susține un pitch astăzi”. Aceasta a fost provocarea lansată comunității Transilvania IT Cluster în debutul serii de networking și socializare, ediția lunii aprilie.
Jocul inedit de ”bingo uman” a însuflețit imediat atmosfera și a dinamizat conversațiile. Participanții au început să își pună întrebări, să discute, să afle cât mai multe lucruri unii despre alții - așadar, când s-a strigat ”bingo!”, toată lumea se cunoștea mult mai bine decât cu o jumătate de oră înainte.
Astfel s-a făcut mai ușor trecerea spre punctul culminant al serii, respectiv sesiunile de pitch-uri, unde trei invitați și-au prezentat ideile și afacerile: KFactory, Mad About Digital și Renergia. Am aflat, din nou, lucruri interesante și posibile răspunsuri la probleme actuale, construite chiar lângă noi, în comunitatea noastră.
Fiecare reprezentant a vorbit despre soluțiile propuse de businessul său și a răspuns la întrebările publicului, creând discuții captivante pe marginea unor subiecte precum automatizare și digitalizare, marketing digital sau economia de energie și eficiența energetică.
Aceasta a fost, pe scurt, cea de-a treia ediție Networking & Social Night organizată de echipa Transilvania IT Cluster pentru membrii și prietenii comunității noastre. Și de această dată întâlnirea a avut loc la ABC Incubator, spațiul tocmai potrivit pentru astfel de evenimente.
Așteptăm cu nerăbdare ediția următoare și surprizele pe care le vom mai descoperi cu această ocazie!
Comments