Cum transformăm cunoașterea în valoare: un nou reper european pentru ecosistemele de inovare

Cercetarea nu mai este evaluată doar prin publicații sau brevete. Întrebarea devine tot mai clară și mai relevantă: în ce măsură cunoașterea generată produce valoare reală pentru economie și societate?

Un studiu recent al Comisiei Europene – „Studiu privind metricile și indicatorii pentru valorificarea cunoașterii”, publicat în martie 2026 – propune un răspuns sistematic la această întrebare, prin dezvoltarea unui cadru de măsurare a „valorificării cunoașterii”. Acest concept se referă la procesul prin care rezultatele cercetării, datele și know-how-ul sunt transformate în produse, servicii, politici sau soluții aplicate.

Conceptul este abordat într-un mod extins, depășind transferul tehnologic clasic. Studiul evidențiază mai multe canale prin care această transformare are loc: colaborarea dintre mediul academic și industrie, crearea de start-up-uri și spin-off-uri, utilizarea proprietății intelectuale, implicarea cetățenilor și a actorilor publici, standardizarea și integrarea cercetării în procesul de elaborare a politicilor.

În practică, aceste procese pot arăta astfel:

• un proiect de cercetare universitară care duce la dezvoltarea unui prototip testat împreună cu o companie din cluster;

• un start-up creat de cercetători, sprijinit de un incubator sau DIH, care ajunge să atragă investiții;

• o soluție digitală pilotată într-un oraș printr-un DIH și ulterior preluată în politici publice;

• dezvoltarea unui standard tehnologic pornind de la rezultate de cercetare aplicată.

În realitate, aceste canale nu funcționează izolat, ci ca parte a unor ecosisteme interconectate.

În acest context, rolul organizațiilor intermediare – precum clusterele și Digital Innovation Hubs – devine esențial. Acestea facilitează conexiunile dintre actori, accelerează transferul de cunoștințe și sprijină transformarea ideilor în soluții aplicabile.

De exemplu:

• un DIH poate ajuta un IMM să testeze o tehnologie AI dezvoltată într-o universitate, reducând riscul de adopție;

• un cluster poate conecta mai multe companii și un centru de cercetare pentru dezvoltarea unui produs comun;

• un program de incubare poate transforma o idee tehnologică într-un model de business validat pe piață.

Deși activitatea lor este deja centrală în ecosistemele de inovare, ea a fost până acum dificil de măsurat în mod coerent.

Cadrul propus de Comisia Europeană încearcă să răspundă exact acestei provocări. El include 16 indicatori și 41 de metrici, care acoperă întregul lanț de valorificare a cunoașterii – de la activități inițiale până la impactul pe termen lung.

Acestea vizează, de exemplu:

• colaborări industrie–academie (co-publicații și co-brevete);

• crearea de start-up-uri și spin-off-uri din cercetare;

• utilizarea și comercializarea proprietății intelectuale (brevete, licențe, venituri din IP);

• performanța organizațiilor de transfer tehnologic și a intermediarilor;

• dezvoltarea de produse și servicii în co-creare cu utilizatorii;

• participarea la inițiative de citizen science și open access;

• implicarea în procese de standardizare;

• utilizarea rezultatelor științifice în politici publice;

• mobilitatea cercetătorilor între mediul academic și industrie.

Un element important este echilibrul dintre dimensiunea economică și cea societală. Nu se măsoară doar câte start-up-uri sunt create sau câte licențe sunt generate, ci și:

• în ce măsură soluțiile sunt adoptate de companii;

• dacă acestea contribuie la creșterea competitivității IMM-urilor;

• cum sunt integrate rezultatele cercetării în politici publice sau servicii pentru cetățeni.

O altă contribuție importantă a studiului este schimbarea de perspectivă asupra performanței. Nu mai este suficient să se măsoare activitățile desfășurate – numărul de proiecte, parteneriate sau servicii oferite – ci devine esențială evaluarea impactului generat.

De exemplu, nu contează doar că un DIH a oferit servicii de testare pentru 50 de companii, ci dacă:

• aceste companii au implementat tehnologia;

• și-au crescut productivitatea;

• au lansat produse noi pe piață.

În același timp, studiul evidențiază limitele actuale ale sistemului de măsurare. Datele sunt fragmentate, definițiile nu sunt întotdeauna aliniate, iar anumite tipuri de impact – în special cele societale – sunt dificil de cuantificat. În unele cazuri, acoperirea datelor este incompletă la nivelul statelor membre, ceea ce indică necesitatea unei mai bune colectări și armonizări a informațiilor.

Concluzie: de la facilitatori la generatori de valoare

Pentru ecosistemele de inovare, acest cadru marchează o schimbare de paradigmă. Clusterele și centrele de inovare digitală nu mai sunt doar structuri de sprijin sau facilitatori de proiecte, ci devin actori responsabili pentru generarea și demonstrarea valorii create.

Această evoluție implică o dublă schimbare. Pe de o parte, serviciile oferite trebuie gândite mai clar în termeni de rezultate: câte tehnologii sunt adoptate, câte produse noi ajung pe piață sau câte parteneriate duc la investiții. Pe de altă parte, devine esențială capacitatea de a urmări aceste rezultate și de a le transforma în dovezi de impact.

În același timp, contextul actual oferă o oportunitate strategică. Ecosistemele care reușesc să își demonstreze contribuția – prin creșterea competitivității IMM-urilor, accelerarea digitalizării sau influențarea politicilor locale – vor avea un avantaj clar în atragerea de finanțare și în poziționarea la nivel european.

În esență, direcția este clară: viitorul inovării nu va fi definit doar de capacitatea de a genera cunoaștere, ci de abilitatea de a o transforma, în mod sistematic și demonstrabil, în valoare economică și societală.

European Commission: Directorate-General for Research and Innovation, CSIL, IDEA Consult, ICONS, Caputo, A. et al., Study on metrics and indicators for knowledge valorisation, Publications Office of the European Union, 2026, https://data.europa.eu/doi/10.2777/3166614