Joi, 24 noiembrie 2022, a avut loc primul eveniment public sub umbrela proiectului Transilvania Digital Innovation Hub - Exploratorium de Digitalizare - Hackathon de Validare Inovativă. Evenimentul s-a desfășurat la CREIC Cluj-Napoca (Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative), iar scopul principal al acestuia a fost acela de a pune la dispoziție IMM-urilor (întreprinderi mici și mijlocii) un cadru optim de informare și înțelegere a serviciilor de digitalizare și transformare digitală oferite prin intermediul TDIH.
Evenimentul s-a desfășurat sub forma unui circuit de explorare în care au fost implicați în primul rând partenerii Transilvania Digital Innovation Hub (Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, INCDTIM, Hygia Consult, Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca), împreună cu autorități locale și IMM-uri,care sunt de fapt beneficiarii direcți ai serviciile TDIH.
Partenerii și-au prezentat pachetele de servicii, ideile și viziunea, atât la standurile dedicate, în cadrul întâlnirilor “fulger”, precum și în sesiunile de prezentări „One-to-Many”. Astfel, publicul prezent a avut șansa de a cunoaște consorțiul TDIH mai îndeaproape, familiarizându-se cu conceptul proiectului și cu ceea ce are de oferit acesta pentru următorii 3 ani.
De asemenea, în cadrul evenimentului, firmele au putut vizita și mini-expoziția de tehnologie pusă în scenă pentru ca ei să cunoască o parte din infrastructura pe care partenerii TDIH o pun la dispoziție ca sprijin în procesul de transformare digitală. Aici au putut vedea exemplare de roboți, brațe robotice, drone, imprimante 3D și alte structuri tehnologice inovative.
Totodată, pe întregul parcurs al evenimentului, IMM-urile au putut să-și rezerve locuri în sesiunile de ”Speed Digital Dating”, având astfel posibilitatea de a discuta direct cu partenerii și de a afla mai multe detalii și informații cu privire la serviciile din cadrul Transilvania Digital Innovation Hub. În funcție de necesitățile pe care IMM-urile le-au identificat în ceea ce privește digitalizarea, reprezentanții acestora au stat la discuții fie cu un partener, fie cu mai mulți.
Pe lângă acest cadru de explorare creat special pentru întreprinderile non-IT, a avut loc și un atelier dedicat firmelor IT care s-au înscris la acest eveniment. În cadrul atelierului, o parte din colegii noștri au creat sesiuni de dezbateri și prezentări cu mai mulți reprezentanți ai firmelor membre în clusterul nostru.
Pentru noi, Transilvania Digital Innovation Hub este mai mult decât un simplu proiect finanțat de Comisia Europeană, este cel mai mare proiect al nostru și principalul pion pe care ne concentrăm atenția în perioada următoare. Vrem în calitate de coordonatori și orchestratori ai acestui proiect, împreună cu toți ceilalți parteneri, să sprijinim întreprinderile non-IT în demersurile transformării digitale și totodată să creăm acel cadru optim în care IMM-urile să înțeleagă necesitatea digitalizării și inovării și să accepte ajutorul pe care suntem dispuși să-l oferim în următorii 3 ani prin intermediul serviciilor dedicate din cadrul TDIH, având alături și companiile de tehnologie.
Ne dorim să facem pași semnificativi pentru accelerarea procesului de transformare digitală împreună cu IMM-urile non-IT, dar și cu ceilalți parteneri, iar prin evenimente dedicate și o activitate intensă să ajutăm firmele să treacă de barierele care stau în calea digitalizării lor.
Așadar, dacă nu ai reușit să ajungi la evenimentul nostru, pe parcursul a cel puțin 3 ani de zile îți oferim evenimente dedicate în care poți afla beneficiile pe care le poți avea în cadrul proiectului.
Comments